Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Primăria şi Consiliul Local Baia organizează sâmbătă, 21 mai a.c., începând cu ora 13.00, la Căminul Cultural Baia, cea de-a V-a ediţie a manifestării „Hora de la Baia”.
Participă grupuri folclorice din comunele: Râşca, Bogdăneşti, Hârtop, Grupul „Balada Fălticeni” (coordonator prof. Maria Tănase), Grupul „Dor de la Humor” (Maria Macovei), Ansamblul Folcloric „Bucovina” al Şcolii de Arte „Ion Irimescu” Suceava, Ansamblul Folcloric „Răzeşii” din Baia şi invitaţii Şcoala Gimnazială Nr. 3 şi Şcoala Gimnazială „Nicolae Stoleru”.