Locuitorii din zona centrală a Sucevei care au deschis robinetele în această dimineaţă, în jurul orei 10.00, au avut surpriza să constate că apa nu este nici pe departe potabilă, având o culoare galben-maronie şi fiind încărcată cu impurităţi.
Fenomenul s-a prelungit mai mult timp, chiar dacă am lăsat apa să curgă continuu, problema fiind una de pe reţelele de apă ale ACET.
Mai exact, din cauza unei avarii apărute la reţeaua de distribuţie de pe strada Sblt. Alexandru Ienceanu, pentru a nu fi oprită apa într-o zonă mai mare, care afecta inclusiv Palatul Administrativ, Finanţele şi o serie de restaurante din zonă, cei de la ACET au făcut o serie de manevre, de izolare a zonei cu probleme, dirijând fluxul de apă printr-o conductă de rezervă, care nu a fost utilizată de ceva vreme. Aceasta pare fi cauza colorării apei şi a impurităţilor din ea, care ar trebui să dispară pe măsură ce se consumă apa de pe conductă.