O femeie de 30 de ani, din municipiul Suceava, ce conducea un autoturism luni, la ora 10.35, pe bdul George Enescu din localitate, nu a păstrat distanța regulamentară în mers şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un localnic de 32 de ani, care circula în fața sa și care, la rândul său, a tamponat autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 65 de ani, din municipiul Suceava.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a unei tinere de 26 de ani, din localitate, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani.
„Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.
(10 mai 2016, 19:04:03