Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava vor avea loc vineri, 13 mai, de la ora 17:00, prima reprezentaţie, şi de la ora 19:30, a doua reprezentaţie a spectacolului caritabil "Balerinul Turbat" de Denis Panfilov, pentru a-l sprijini pe actorul Volin Costin, directorul artistic al Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani, care a suferit un accident vascular cerebral şi urmează un tratament de recuperare de lungă durată.Proiectul este realizat de Victoria Bucun şi Mihai Donţu. Adaptare text: Lucian Băleanu. Actorul şi regizorul Mihai Donţu, care îl cunoaşte de 17 ani pe Volin Costin, Volin fiind cel care l-a determinat să rămână la teatrul botoşănean, ne-a spus că sucevenii care vor dori să vină la spectacol („sperăm să fie cât mai mulţi”) pot să doneze orice sumă de bani („intrarea este liberă”) într-o urnă care va fi amplasată la intrarea în sala de spectacol.
„Tratamentul pe care îl urmează Volin în fiecare lună costă circa 2.000 de lei. Ar fi şanse mari de recuperare la o clinică din Truskovet – Ucraina, dar un tratament complet de 45 de zile costă circa 7.000 de euro, mult peste posibilităţile financiare ale familiei. De aceea, încercăm prin aceste spectacole caritabile, două spectacole au fost susţinute la Botoşani, vineri, 13 mai, vom fi la Suceava, urmează Iaişul, pentru a-l ajuta pe Volin să re recupereze cât mai bine”, ne-a spus actorul Mihai Donţu, cunoscut publicului şi ca regizor.