Artiştii Filarmonicii de Stat Botoşani şi soprana Mediana Vlad au fost aplaudaţi minute în şir de publicul sucevean sâmbătă seară, 7 mai, când au susţinut un Concert extraordinar de Paşte, în zona food court din Iulius Mall Suceava.
De această dată, la concert, printre spectatori s-au numărat melomani care au fost şi la primul spectacol oferit de artiştii botoşăneni, dar şi oameni care se aflau sâmbătă întâmplător prin zona food court din Iulius Mall Suceava şi care au rămas să-i urmărească pe artişti. Mai întâi i-au urmărit pe artişti la repetiţii, după care au rămas să se bucure de muzică şi în timpul concertului.
Publicul a fost încântat de varietatea de stiluri muzicale abordate de artişti, iar vocea sopranei Mediana Vlad i-a cucerit pe deplin.
În concertul de sâmbătă, de la Iulius Mall Suceava, artiştii au îmbinat ritmurile clasice, interpretate de artiştii talentaţi din cadrul orchestrei simfonice, cu vocea sopranei Mediana Vlad. Sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea, instrumentiştii au interpreta partituri celebre, spre încântarea publicului. Programul spectacolului orchestrei Filarmonicii de Stat Botoşani, susţinut pe scena special amenajată din zona food court din Iulius Mall Suceava, a inclus pasaje din opere celebre, precum: „Voci de primăvară” (J. Strauss), „Romeo şi Julieta” (Ch. Gounod), „Spărgătorul de nuci” şi „Lacul lebedelor” (P.I. Ceaikovski), „Exsultate, Jubilate” (W.A. Mozart), „West Side Story” (L. Bernstein), „Cavaleria uşoară” (Fr. Suppé), „Faust” (Ch. Gounod), „Cavalleria rusticana” (P. Mascagni), „Coppélia” (L. Delibes) şi Dans Slav nr. 8 (A. Dvořák).
Sucevenii s-au bucurat pe deplin de cadoul muzical de excepţie oferit de Iulius Mall Suceava. La final, ridicat în picioare, publicul i-a răsplătit pe artişti cu aplauze.