Iubitorii muzicii simfonice sunt invitați sâmbătă, 7 mai, de la ora 19.00, la un spectacol de excepție oferit de Iulius Mall Suceava și susținut de orchestra Filarmonicii de Stat Botoșani. Cadoul muzical pregătit de îndrăgita destinație de petrecere a timpului liber este „Concertul Extraordinar de Paște”. Evenimentul este unul cu adevărat aparte, îmbinând ritmurile clasice, interpretate de artiștii talentați din cadrul orchestrei simfonice, cu vocea sopranei Mediana Vlad. Sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea, instrumentiștii vor interpreta partituri celebre, spre încântarea publicului. Programul spectacolului orchestrei Filarmonicii de Stat Botoșani, susținut pe scena din zona food court, include pasaje din opere celebre, precum: „Voci de primăvară” (J. Strauss), „Romeo şi Julieta” (Ch. Gounod), „Spărgătorul de nuci” și „Lacul lebedelor” (P. I. Ceaikovski), „Exsultate, Jubilate” (W. A. Mozart), „West Side Story” (L. Bernstein), „Cavaleria uşoară” (Fr. Suppé), „Faust” (Ch. Gounod), „Cavalleria rusticana” (P. Mascagni), „Coppélia” (L. Delibes) și Dans Slav nr. 8 (A. Dvořák).