În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 00.40, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208, pe raza localității Huși, într-o curbă la dreapta, un tânăr de 21 de ani, din comuna Mălini, a pierdut controlul asupra direcției de mers, maşina a intrat în coliziune cu un podeț, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a unui tânăr de 24 de ani, din comuna Mălini, pasager în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.