Luni, la ora 08.40, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 176, în localitatea Moldovița, un localnic de 25 de ani a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu gardul din beton al unui imobil.
În urma accidentului a rezultat distrugerea unei porțiuni de gard și vătămarea corporală a conducătorului auto, care a abandonat maşina și a părăsit locul faptei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 25 de ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, ”vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, se precizează în comunicatul poliţiei.