Un bărbat de 37 de ani, care lucra la săparea unui şanţ de canalizare în oraşul Frasin, a fost surprins miercuri după-amiază de un mal de pământ care s-a surpat peste el. Un coleg de pe excavatorul cu care se făceau săpăturile a avut prezenţă de spirit şi a blocat cu cupa utilajului restul de pământ, împiedicând astfel îngroparea în totalitate a muncitorului în şanţul adânc de 3 metri. La sosirea echipajelor de pompieri, victima avea doar capul şi o mână la suprafaţă, dar era conştientă. Cu ajutorul accesoriilor de descarcerare şi administrând oxigen victimei în timpul intervenţiei de extragere, pompierii au reuşit în aproximativ o oră scoaterea bărbatului de sub pământul prăbuşit şi predarea lui unui echipaj SMURD, care l-a transportat la Centrul de Primire Urgenţe al Spitalului din Gura Humorului, pentru investigaţii şi tratament de specialitate.