La Colegiul Tehnic “Petru Mușat” Suceava s-a defășurat în această săptămână Concursul județean “O meserie pentru fiecare”, prevăzut în calendarul concursurilor inițiate de Inspectoratul Școlar Suceava, secțiunea Învățământ profesional și tehnic. Concursul, aflat la prima ediție, a reunit 170 elevi, din clasele a IX-a și a X-a, din 14 unități școlare cu învățământ profesional și tehnic din județul Suceava, pentru 12 domenii de calificare profesională specifice ariei curriculare “Tehnologii”. Scopul concursului a fost promovarea ideii de competiţie şi performanţă la disciplinele de specialitate prevăzute în curriculumul şcolar, precum şi încurajarea şi atragerea elevilor în activităţi de studiere a disciplinelor de specialitate. Concursul s-a desfășurat în două etape: etapa I (individuală) - probă scrisă - test din programa stabilită pentru fiecare nivel, respectiv domeniu de calificare. Rezultatul final al probei scrise s-a calculat ca medie aritmetică a punctajelor celor doi concurenţi ai echipei, la următoarea etapă promovând echipele care au obţinut ca rezultat final minim media 5.00. Etapa a II-a (pe echipe) a presupus realizarea și prezentarea unui eseu cu tema „Locul meu pe piața muncii județului/țării/Europei”.