Grădiniţele ,,Gulliver” şi ,,ABC” Suceava au fost miercuri, 20 aprilie, gazdele unui schimb de experienţă cu titlul ,,De la noi din Bucovina”, eveniment la care au participat toţi partenerii proiectului cu acelaşi nume, cadrele didactice de la grădiniţele ,,Isteţel” Moldoviţa, ,,Prichindelul” Rădăuţi, ,,Sf. Treime” Rădăuţi, ,,Căsuţa piticilor” Gura Humorului, Asociaţia Kult-Art Suceava, Casa de Cultură a Studenţilor Suceava, Centrul Cultural Bucovina, împreună cu 27 de cadre didactice din 13 grădiniţe din judeţul Botoşani.
În cadrul schimbului de experienţă, musafirii au fost martorii şi partenerii echipelor de lucru părinţi-cadre didactice-copii care au încondeiat ouă, au cusut pe pânză pui pentru iile moldoveneşti, au pictat obiecte de ceramică care vor fi ,,coapte” în cuptor, au confecţionat trăistuţe moldoveneşti, au decorat linguri de lemn, au asistat la o şezătoare pusă în scenă de grupa mare ,,Buburuzele”, condusă de Anuca Şorodoc şi Lenuţa Lăzăreanu, au cântat cântece moldoveneşti şi au dansat alături de Ansamblul ,,Arcanul”.
Toţi cei 600 de preşcolari de la grădiniţele ,,Gulliver” şi ,,ABC” Suceava au confecţionat miercuri lucrări inspirate de tema campaniei, ,,De la noi din Bucovina”, pe care cadrele didactice le vor reuni într-o expoziţie cu vânzare în cadrul ,,Târgului micilor bucovineni”, aflat la a V-a ediţie.