Un mopedist care circula marţi dimineaţă pe DJ 178C, în interiorul comunei Frătăuții Vechi, s-a accidentat după ce a căzut de carosabil. Bărbatul a pierdut controlul vehiculului într-o zonă în care se efectuează lucrări în carosabil, semnalizate corespunzător, el fiind surprins de apariția în faţa sa a unei țevi din plastic manevrată necorespunzător de un bărbat de 48 de ani, din comuna Satu Mare, angajat al societăţii ce efectua lucrările.
Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.