În urma continuării activităților de cercetare şi urmărire penală derulate într-un dosar privind o grupare infracţională specializată în acte de contrabandă la nivel internațional şi naţional, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava - Biroul de combatere a fraudelor vamale, sub coordonarea DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, au pus în executare luni patru mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Timiş.
Astfel, în dimineaţa zilei de luni, poliţişti suceveni, cu sprijinul Brigăzii mobile a Jandarmeriei București, au procedat la efectuarea celor 4 percheziţii la domiciliile unui bărbat de 42 ani şi al unui bărbat de 35 ani, ambii din comuna Coşteiu, judeţul Timiş, respectiv la domiciliul unui bărbat de 47 ani din Lugoj.
În urma efectuării percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 120.040 lei şi 4.285 euro, precum şi cantitatea de 1.120.000 ţigarete de provenienţă Duty-free şi extracomunitară cu o valoare de piață de 560.000 lei.
De asemenea, au fost indisponibilizate trei autovehicule cu o valoare de piaţa de cca. 30.000 euro. Vehiculele au fost indisponibilizate la sediul Poliţiei Lugoj şi la sediul IPJ Suceava.
Au fost ridicate în vederea cercetărilor telefoane mobile, sisteme de stocare informatice înscrisuri şi alte bunuri cu valoare probatorie în cauză.
De asemenea au fost efectuate două controale economice la sediile unor firme aparţinând persoanelor la domiciliile cărora s-au efectuat percheziţiile.
În aceeași cauză s-a cooperat cu specialiști criminaliști din cadrul IPJ Timiș și poliţişti din cadrul BCCO Timiș.
Cele trei persoane, bărbaţii cu vârste cuprinse între 35 şi 47 de ani, au fost conduse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava în vederea audierii. În urma administrării materialului probator, faţă de cei trei bărbaţi s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introduşi în arestul IPJ Suceava.
În cauză s-a beneficiat de sprijin informativ şi suport operaţional din partea Serviciului Român de Informaţii.