Biroul Francez din Casa Prieteniei - Suceava organizează miercuri, 13 aprilie, la ora 18:00, un eveniment muzical deosebit intitulat „Chanter c’est super!”. Programul artistic este rodul unei fructuoase colaborări între Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava şi Şcoala Gimnazială Nr. 8 Suceava. În atmosfera relaxantă din Casa Prieteniei, elevii celor două unități școlare, coordonați de profesoarele Iulia Buraciuc şi Ioana Simian, propun publicului spre audiţie partituri cunoscute și mai puțin cunoscute, în limbile franceză, engleză, dar și română. Intrarea este liberă. Programul săptămânal și toate evenimentele organizate de Biroul Francez vor fi anunțate pe pagina de Facebook: www.facebook.com/Biroul-Francez-Casa-Prieteniei.