Asociaţia „Freamăt de speranţă”, în parteneriat cu Primăria Câmpulung Moldovenesc, organizează vineri, 29 aprilie, de la ora 14:00, la Aquarius Center din Câmpulung Moldovenesc, „Târgul de vise al iepuraşului”, ediţia a III-a, o campanie de susţinere şi ajutorare a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi din Câmpulung Moldovenesc. Acţiunea, ajunsă la a treia ediţie, a fost iniţiată de Sebastian Crăciun, în vârstă de 13 ani, care suferă de tetrapareză spastică, elev la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, căruia i se mai spune şi „Micul poet”.
Sebi este sprijinit îndeaproape de mama lui, Anca Crăciun, care ne-a spus că scopul târgului din acest an este acela de a-i ajuta pe copiii mai puţin norocoşi, copiii cu nevoie speciale din Câmpulung Moldovenesc, să privească cu optimism spre viitor şi să se bucure că nu sunt singuri. ,,Să fim mai buni, să luminăm <Vinerea scumpă>, vinerea de dinaintea sărbătorii Învierea Domnului, cu lumina sufletului”, este mesajul transmis încă de la prima ediţie de către Sebi.
Anca Crăciun a completat că „Târgul de vise al iepuraşului”, ediţia a III-a, va fi găzduit tot de Aquarius Center, reprezentat de Mirela Troaşe şi Nicu Troaşe, „oameni cu suflet mare ai comunităţii noastre”. „Plicurile ce conţin numele şi vârsta unui copilaş cu dizabilităţi se găsesc la sediul Asociaţiei <Freamăt de speranţă>. În plic este inima unui copil... tu poţi face parte din ea. Extrage un plic şi imaginează-ţi că acel copil este copilul tău. Cumpără-i, dăruieşte-i un dar în <Vinerea scumpă>, când te vei întâlni faţă în faţă pentru prima oară cu el la Aquarius Center. Copilaşii cu nevoi speciale merită să li se ofere mici cadouri şi toată dragostea şi atenţia după care tânjesc”, a completat mama lui Sebi.