Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina - Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Primăria Gura Humorului organizează marţi, 5 aprilie a.c., la ora 16.00, în Sala de festivităţi a Primăriei Gura Humorului, o nouă ediţie a manifestării „Dialogul Artelor”.
Va fi lansată cartea „Dicţionar etnologic bucovinean”, autor Mihai Camilar. Expoziţie de fotografie Victor T. Rusu - „Casa bucovineană”. Momentul artistic va fi susţinut de Grupul „Dor” Moara. Recită Ammalya Elena Istrati. Prezintă Constantin Hrehor.