Rapid Suceava a încheiat cu o înfrângere sezonul regulat al Ligii a II-a. Într-un meci contând pentru etapa a XXVI-a, formaţia pregătită de Costel Ilie a pierdut, sâmbătă, cu scorul de 3-1, în deplasarea de la Călăraşi. Sucevenii au deschis scorul în minutul 14 prin basarabeanul Boiciuc, Dunărea izbutind să revină în meci chiar înainte de pauză, graţie autogolului semnat de juniorul Dănilă. Golurile victoriei pentru echipa gazdă au fost marcate de Balint în minutul 60 şi Kanda în minutul 75.