Postul de poliție Verești a fost sesizat luni dimineaţă de un bărbat de 49 de ani, din localitate, despre faptul că în noaptea de sâmbătă spre duminică persoane necunoscute i-au sustras bunuri din locuință.
În urma măsurilor întreprinse de polițiști, autorul faptei a fost identificat ca fiind un tânăr de 23 de ani, din localitate, nepotul părții vătămate.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, prin forțarea unui oblon de la podul casei, suspectul a pătruns în imobil și a sustras scule electrice și mai multe documente persoanele, prejudiciul fiind de circa 1.000 lei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.