Pentru al V-lea an consecutiv, Ziua Internaţională a Francofoniei este sărbătorită la Biroul Francez din Casa Prieteniei Suceava, în prezenţa unor invitaţi de seamă. Anul acesta toţi francofonii şi francofilii suceveni sunt invitaţi miercuri, 23 martie, la ora 17:00, la Biroul Francez pentru a-l cunoaşte şi asculta pe Henri Boyer, profesor la Universitatea „Paul Valéry Montpellier III” din Franţa. Acesta vine la Suceava special pentru a celebra împreună Ziua Internaţională a Francofoniei, la invitaţia prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, preşedinta Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, iar titlul pe care ni-l propune pentru conferinţa sa de la Biroul Francez este „Français, France, Francophonie: une trilogie à revisiter”.
Conferinţa va fi urmată de un program artistic coordonat de prof. Tamara Sabin şi oferit de elevi suceveni ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, ai Şcolii Gimnaziale „Miron Costin”, ai Colegiului Naţional de Informatică „Spiru Haret” şi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, ca urmare a parteneriatului pe care Biroul Francez îl are cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, în organizarea evenimentului.
Programul profesorului Henri Boyer la Suceava include şi o serie de conferinţe pe care le va susţine la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.
Totodată, profesorul Henri Boyer va participa pe 23 martie, începând cu ora 11:00, la inaugurarea Centrului de Reuşită Universitară din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”, urmând ca joi acesta să viziteze Comuna-muzeu Ciocăneşti, desemnată Satul Cultural al României în 2014 şi 2016, în cadrul unui program desfăşurat de Asociaţia Cele mai Frumoase Sate din România (ACFSR), sub patronajul Ambasadei Franţei în România şi al Delegaţiei Wallonie – Bruxelles la Bucureşti.