Un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului a oprit pentru control miercuri, în jurul orei 11.30, pe bdul Bucovina din localitate, autoturismul înmatriculat în străinătate condus de un bărbat de 41 de ani, din comuna Drăgoieşti.
În urma controlului documentelor, polițiștii au constatat că autoturismul nu are efectuat ITP-ul, iar permisul de conducere era uzat şi prezenta suspiciuni de falsificare, conducătorul auto recunoscând că documentul este fals și l-a cumpărat în cursul anului 2014 de la o persoană din Italia.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunilor de ,,fals material în înscrisuri oficiale”, ”uz de fals” şi ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana fără permis de conducere”, după cum se precizează în comunicatul poliţiei.
(17 mar 2016, 13:16:45