Trei poliţişti, trimişi în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu
Luni, 7 Martie 2016 (15:51:46)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a anunţat finalizarea anchetei în dosarul privind trei poliţişti din zona Fălticeni acuzaţi de fapte de corupţie şi de abuz în serviciu. Cei trei, Florin Avrămiuc, care era şef al Postului de Poliţie Vadu Moldovei, Daniel Vîrvara, şef al Postului de Poliţie Fântâna Mare, şi Costel Maftei, agent în cadrul Secţiei 1 de Poliţie Rurală Vadu Moldovei, au fost trimişi în judecată pentru 19 infracţiuni. Cele mai multe, 12, îl vizează pe Florin Avrămiuc şi sunt legate de şoferi care au scăpat de amenzi sau dosare penale. Într-o parte din cazuri anchetatorii au probat şi luarea de mită pentru „iertare”, în timp ce în altele acuzaţiile sunt doar de abuz în serviciu. De remarcat şi faptul că dosarul a fost finalizat la mai puţin de o lună de zile de la acţiunea din 9 februarie 2016, când cei trei au fost ridicaţi pentru audieri, reţinuţi şi apoi arestaţi preventiv. Cea mai consistentă mită probată în acest dosar este de 4.000 de lei, pentru un transport de cherestea fără acte. În mod normal, trebuiau anunţate organele silvice, în vederea confiscării materialului lemnos, iar şoferul urma să fie amendat, lucru care nu s-a întâmplat.Într-un alt caz, un minor de 17 ani, prins la volanul unei maşini, şi tatăl său, care era pe locul din dreapta, au scăpat de dosare penale cu o mită de 200 de lei.
Vizualizări articol: 4234 | | Notează articolul: Trei poliţişti, trimişi în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.