Sesiune de experimente pentru elevii din Botoşani, susţinută de Universitatea Suceava
Miercuri, 2 Martie 2016 (11:06:16)de Adelina TALPALARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Studenţi şi doctoranzi ai Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava au organizat, la finele săptămânii trecute, în Uvertura Mall Botoșani, o sesiune de experimente științifice adresată elevilor și tinerilor.Facultatea de Inginerie Alimentară a fost reprezentată de studenţii Iulia Ciornei, Ioana Boştiog, Ionuţ Dismereanu, Evelina Dănila, Veronica Popescu, Andra Varvara, Georgiana Hîtu, Alexandra Gorcea, Dana Huţu şi Ionela Chiribucă, coordonaţi de prof. univ. dr. ing. Sonia Amariei şi conf. dr. ing. Mircea Oroian, cu experimente „Oul care se cufundă”, „Spectrul chimic”, „Reacţii colorate”, „Vulcan la domiciliu”, „Curcubeul”, „Laptele şi dansul culorilor”, „Depistarea falsurilor la vinuri”, „Bule colorate”, „Balonul”, „Verificarea falsificării mierii de albine”, „Vulcanul cu spumă”, „Vin din apă”, „Depistarea falsurilor la smântână”.De la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, Dumitru Cernuşcă, student doctorand, şi Pavel Popescu, student masterand, coordonaţi de conf. dr. ing. Dan Milici, au prezentat pe lângă o serie de invenţii şi experimente cu ferofluide, experimente de monitorizare a stărilor de concentrare prin semnale electrocardiografice şi un sistem cromatografic destinat îmbunătăţirii proceselor de marketing. Observatorul Astronomic al USV, prin drd. ing. Cezar Leşanu, a prezentat experimente legate de câmpul electromagnetic: antene, unde, propagare, utilizări.Participanţii au fost elevi din liceele din municipiul Botoşani, mulţi dintre ei veniţi cu profesorii lor de fizică, chimie şi biologie. Cei mai mulţi dintre vizitatori au fost interesaţi de detectarea undelor emise de telefoanele mobile, de proprietăţile unor noi materiale cum ar fi ferofluidele şi de depistarea falsurilor din alimente.
Vizualizări articol: 2297 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Sesiune de experimente pentru elevii din Botoşani, susţinută de Universitatea Suceava5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.