Trei răniţi după ce un şofer în vârstă de 21 de ani a intrat cu maşina pe contrasens
Duminică, 28 Februarie 2016 (12:55:08)Un tânăr de 21 de ani din Salcea, ce conducea sâmbătă seară un autoturismul pe DN 29, în interiorul oraşului, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de vehiculul din faţă, iar pentru a evita tamponarea, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 57 de ani, din municipiul Suceava.În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei minore de 7 ani şi a două femei, una de 51 de ani și cealaltă de 55 de ani, toate din municipiul Suceava, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 57 de ani. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Vizualizări articol: 4576 | | Notează articolul: Trei răniţi după ce un şofer în vârstă de 21 de ani a intrat cu maşina pe contrasens0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.