Bărbat reţinut de poliţişti după ce şi-a lovit concubina cu un topor
Duminică, 28 Februarie 2016 (12:51:55)Secția 7 Poliție Rurală Mălini a fost sesizată vineri, la ora 19.13, despre faptul că o femeie de 51 de ani din localitate, a fost victima unei agresiuni. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 16.00, femeia și concubinul ei s-au deplasat la un vecin de 69 de ani, unde au consumat băuturi alcoolice, iar în jurul orei 17.30, între concubin și victimă a izbucnit o ceartă, iar bărbatul a lovit-o pe femeie cu un topor în zona gâtului.După producerea incidentului, agresorul şi bărbatul de 69 de ani au pansat-o pe femeie, după care victima şi concubinul ei au plecat la locuinţa comună din imediata vecinătate.Chiar dacă victima nu a solicitat efectuarea de cercetări faţă de agresor, poliţiştii s-au autosesizat şi au continuat cercetările în cauza privind agresiunea. În urma examinării medico legale preliminarii, s-a stabilit faptul că victima necesită 12-14 zile îngrijiri medicale.Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, sub aspectul săvârșirii ,,tentativei la infracțiunea de omor”, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 ore, fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Vizualizări articol: 3823 | | Notează articolul: Bărbat reţinut de poliţişti după ce şi-a lovit concubina cu un topor0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.