Maşină spartă pentru a fura un telefon mobil uitat înăuntru
Joi, 11 Februarie 2016 (11:27:42)Miercuri, în jurul orei 20.10, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de un localnic de 40 de ani despre faptul că, în jurul orei 20.00, prin spargerea geamului de la portieră, persoane necunoscute i-au sustras din autoturism un telefon mobil.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei, bărbatul și-a parcat autoturismul pe strada Aleea Lalelelor din municipiul Suceava, iar în jurul orei 20.00 și-a amintit faptul că a uitat pe scaunul maşinii un telefon mobil și a revenit la autoturism, ocazie cu care a descoperit că geamul portierei este spart, iar din interior a fost sustras telefonul, prejudiciul fiind de circa 600 lei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de poliţişti în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.Poliţiştii atrag atenţia cu privire la modul de asigurare a vehiculelor, dar şi cu privire la locaţiile de parcare şi la bunurile pe care cetăţenii le lasă în interiorul autoturismelor. Pentru a preveni furturile din auto, poliţiştii recomandă:- nu parcaţi autoturismul în zone neiluminate, la adăpostul întunericului, hoţii pot acţiona nestingheriţi;- nu lăsaţi în interiorul autoturismului acte sau alte valori ;- în timpul zilei asiguraţi-vă autoturismul prin blocarea tuturor portierelor;- când părăsiţi autoturismul, chiar pentru un minut, nu vă zgârciţi cu timpul dumneavoastră şi asiguraţi portierele; indicat ar fi şi cuplarea sistemului de alarmă;- nu lăsaţi în autoturism bunuri de valoare, genţi sau lucruri ce ar putea trezi interesul hoţilor; aceştia acţionează atât în parcările aglomerate cât şi din mers, încercând portierele maşinilor staţionate.
Vizualizări articol: 2047 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi Maşină spartă pentru a fura un telefon mobil uitat înăuntru5.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.