Tânăr prins după ce, împreună cu fratele său, a furat bunuri dintr-un garaj
Joi, 4 Februarie 2016 (11:02:44)O patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Liteni, ce desfăşura activităţi de patrulare pe raza oraşului în noaptea de miercuri spre joi, a observat două persoane care se deplasau dinspre stadion spre centrul localităţii având bagaje voluminoase.În momentul când patrula de poliţie s-a apropiat de cei doi, persoanele au abandonat cele două genţi de voiaj pe care le transportau şi au fugit. Procedându-se la urmărirea celor doi, s-a reuşit prinderea şi imobilizarea unui tânăr de 19 ani, din localitate, celălalt bărbat reuşind să fugă. În urma controlului efectuat, în cele două genţi s-au găsit un aparat de curăţat sub presiune şi mai multe scule de tâmplărie, în valoare de aproximativ 2.000 lei.Acesta a declarat că în noaptea respectivă a mers împreună cu fratele său, de 18 ani, la locuinţa unui bărbat din localitate, despre care ştiau că locuieşte în municipiul Suceava, au forţat uşa de la garaj şi geamul termopan, şi au sustras bunurile arătate mai sus.S-a luat legătura telefonic cu persoana vătămată, care s-a deplasat la locul faptei şi a recunoscut bunurile găsite ca fiind sustrase de la locuinţa sa.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind extinse şi în alte cauze cu acelaşi mod de operare, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Vizualizări articol: 1479 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi Tânăr prins după ce, împreună cu fratele său, a furat bunuri dintr-un garaj5.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.