Un tânăr beat şi fără permis a încercat să schimbe locul la volanul maşinii cu un pasager
Duminică, 31 Ianuarie 2016 (13:33:55)Un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus și a Postului de poliţie Ulma aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu duminică, la ora 2.20, pe strada Calea Cernăuţi din Vicovu de Sus, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu. Conducătorul auto a oprit în afara părţii carosabile, a coborât din autoturism pe partea din dreapta-faţă, iar la volanul acestuia a trecut prin interiorul autoturismului o altă persoană de sex masculin, ce se afla pe scaunul din stânga şoferului, autoturismul fiind prevăzut cu volan pe partea dreaptă. Tânărul care a condus autoturismul a fost identificat de polițiști ca fiind un localnic de 18 ani. Întrucât emana halenă alcoolică, tânărului de 18 ani i s-a solicitat să fi testat cu aparatul etilotest, însă a refuzat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde, în prezenţa medicului de gardă a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ”conducerea unui autovehicul fără permis de conducere” şi ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Vizualizări articol: 1998 | | Notează articolul: Un tânăr beat şi fără permis a încercat să schimbe locul la volanul maşinii cu un pasager0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.