Un bărbat a ajuns la spital după ce a căzut de la 3 metri înălţime, la locul de muncă
Luni, 18 Ianuarie 2016 (11:15:44)Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată duminică, la ora 4.00, de spitalul din localitate, despre faptul că la unitatea medicală s-a prezentat un bărbat de 37 de ani, din județul Botoșani, victima unui accident de muncă. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la ora 03.30, victima, angajat la o societate comercială, cu punct de lucru în municipiul Rădăuţi, în timp ce se afla pe o schelă în incinta unei hale a societăţii, a căzut de la o înălțime de circa 3 metri. Victima conştientă a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi ”nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, în concurs cu infracţiunea de ”vătămare corporală din culpă”, ce va fi soluționat procedural.„Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a fost sesizat despre incident de reprezentanţii societăţii comerciale”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Vizualizări articol: 2221 | | Notează articolul: Un bărbat a ajuns la spital după ce a căzut de la 3 metri înălţime, la locul de muncă0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.