Casă din Voroneţ, în care erau cazaţi 18 turişti, cuprinsă de flăcări de Revelion
Duminică, 3 Ianuarie 2016 (11:11:33)Militarii Gărzii de Intervenţie Gura Humorului şi ai Detaşamentelor de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, Suceava şi Fălticeni au intervenit în noaptea de Revelion, imediat după miezul nopţii, cu 5 autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o clădire cu destinaţie spaţii de cazare, din Voroneţ.La sosirea echipajelor, ardea clădirea P+1, construită din lemn, cu învelitoare din azbociment, existând pericolul de propagare la casa de locuit a proprietarului şi la gospodăriile din imediata vecinătate.În locaţia respectivă erau cazaţi 18 tineri, dar în momentul izbucnirii incendiului aceştia se aflau afară şi urmăreau un foc de artificii din apropiere.Pompierii au localizat flăcările şi au salvat majoritatea bunurilor pe care tinerii le aveau în camere, deşi incendiul se manifesta deosebit de violent, din cauza materialului lemnos din care era realizată construcţia. De asemenea, salvatorii au evacuat şi două butelii din bucătăria cuprinsă de foc, care puteau exploda şi produce pagube importante şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.Misiunea salvatorilor a fost deosebit de grea din cauza suprafeţei mari cuprinsă de flăcări şi s-a desfăşurat în condiţii de ger, cu temperaturi scăzute până la -14 grade Celsius.Au ars în întregime încăperea centralei termice, bucătăria şi sala de mese, pe o suprafaţă însumată de aproximativ 100 de metri pătraţi. Au mai ars acoperişul clădirii pe 300 de metri pătraţi, 4 camere de locuit, o baie şi o debara de la etaj şi altele. S-au degradat spaţiile de cazare de la parter, instalaţiile electrice şi sanitare şi centrala termică.Incendiul a fost lichidat la ora 7:00, iar cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic generat de coşul de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile.Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul construcţiei, casa de locuit a proprietarului şi clădirile învecinate.
Vizualizări articol: 3223 | | Notează articolul: Casă din Voroneţ, în care erau cazaţi 18 turişti, cuprinsă de flăcări de Revelion0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.