Accidente provocate de şoferi băuţi
Marţi, 29 Decembrie 2015 (12:39:52)Un tânăr, de 26 ani, din satul Demacușa, comuna Moldovița, ce conducea în noaptea de luni spre marţi un autoturism înmatriculat în Germania, pe DJ 176, în comuna Moldoviţa, pe un sector de drum în aliniament, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, rulând cu autoturismul prin șanțul din stânga, după care a intrat în coliziune cu postamentul din beton al unei bănci din fața unui imobil.În urma accidentului conducătorul auto a suferit leziuni ușoare, motiv pentru care a fost examinat de personalul medical de pe ambulanţa sosită la fața locului, însă cel în cauză a refuzat acordarea de îngrijiri medicale și implicit transportarea la spital.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost recoltate 2 mostre biologice de sânge.Luni, la ora 12.50, un bărbat de 62 ani, din municipiul Vatra Dornei, ce conducea un autoturism pe strada Calea Transilvaniei din localitate, a intrat în coliziune faţă-spate cu o maşină oprită pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversare.Întrucât bărbatul de 62 de ani emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Accidente provocate de şoferi băuţi.
Vizualizări articol: 2264 | | Notează articolul: Accidente provocate de şoferi băuţi0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.