Competiţie de proiecte studenţeşti, la Universitatea din Suceava
Miercuri, 16 Decembrie 2015 (15:09:59)de Adelina TALPALARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)La un an de la înfiinţare, Casa de Cultură a Studenţilor din Suceava, aflată în coordonarea Universităţii „Ştefan cel Mare”, lansează o competiţie de proiecte studenţeşti, pentru care instituţia va aloca suma de 250.000 de lei. Studenţii şi asociaţiile studenţeşti din cadrul USV sunt invitaţi să se înscrie în competiţie cu un proiect cultural, artistic sau sportiv, programele câştigătoare urmând să primească până la 25.000 de lei pentru implementare. Prin intermediul proiectelor studenţii pot propune organizarea de concursuri, concerte, festivaluri, campanii de informare, campanii de conştientizare, cursuri, întâlniri, dezbateri, activităţi sportive etc. Rectorul Valentin Popa a explicat că proiectele vor fi propuse, scrise, prezentate şi implementate de studenţi. „Proiectele vor fi finanţate până la o limită de 25.000 de lei, astfel că estimăm că vom finanţa 10-15 proiecte în 2016. Această competiţie le va da prilejul studenţilor noştri să înveţe să scrie un proiect, să le implementeze, să caute sponsori”, a completat Valentin Popa. La rândul său, prof. Valentin Ianoş, directorul Casei de Cultură a Studenţilor, a menţionat că această competiţie vizează creşterea numărului de studenţi implicaţi în diverse activităţi de voluntariat şi educaţionale, facilitarea accesului la manifestări cultural-artistice și sociale pentru toţi studenţii suceveni, dar și publicului larg din Suceava, dezvoltarea creativităţii studenţilor şi promovarea tinerelor talente studenţeşti. Proiectele se vor depune până în data de 22 ianuarie 2016, la adresa de e-mail: casastudentilorsv@gmail.com, acestea urmând să fie evaluate de o comisie alcătuită din reprezentanţi CCS. Comisia va avea în vedere originalitatea proiectului, impactul asupra studenţilor, modul de prezentare, echipa, includerea unor schiţe pentru promovare (anunţuri, afişe, flayere, broşuri etc).
Vizualizări articol: 1658 | | Notează articolul: Competiţie de proiecte studenţeşti, la Universitatea din Suceava0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.