Spectacolul „Poveste de iarnă” al elevilor de la Palatul Copiilor Suceava
Luni, 14 Decembrie 2015 (16:12:39)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Elevi de la Palatul Copiilor Suceava au organizat sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 16:00, la Auditorium “Joseph Schmidt” - Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, spectacolul „Poveste de iarnă”. Muzica, decorul au înlăturat emoțiile părinților, aflaţi în sală, dar şi emoţiilor copiilor nerăbdători să intre în magica seară de Crăciun. „Poveste de iarnă” s-a desfășurat sub mottoul „Deschideți-vă inimile!”. Copiii, micii artişti, transformaţi în colindători, în magii unei seri deosebite, au avut multe emoții, dar susținerea părinților i-a ajutat să zâmbească și să uite de acestea. Cântecul săniuței, dar și celelalte melodii “Christmas time is here”, ”Să vină Moșul”, “Fulg de nea”,”All I want for Christmas” au aprofundat visul de iarnă, făcând publicul să zâmbească, să aplaude după fiecare interpretare. Dansurile: „Valsul orelor”, “Spargătorul de nuci”, “Iepurașii”, “Charleston”, “Crăciunițe”, în interpretarea copiilor de la Palat, au stârnit admiraţia publicului. Clipele de magie create de copiii inocenţi de la Palat au umplut sufletele publicului cu entuziasm și energie pozitivă, pregătindu-i pentru seara de Crăciun.
Vizualizări articol: 1569 | | Notează articolul: Spectacolul „Poveste de iarnă” al elevilor de la Palatul Copiilor Suceava0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.