Administratorii unui bar din Fălticeni, bătuţi de patru scandalagii
Luni, 7 Decembrie 2015 (11:32:45)Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00.15, despre faptul că la un bar din localitate este un scandal.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, duminică, în jurul orei 23.00, în bar a intrat un grup de patru tineri care au consumat băuturi alcoolice, iar la plecare, unul dintre ei a smuls un glob din bradul ornamental amenajat în interior, fiind atenționat de administratorii localului. Astfel a izbucnit scandalul, cei patru tineri lovindu-i pe administratorii barului, un bărbat de 38 de ani şi o femeie de 36 ani, ambii din municipiul Fălticeni, după care s-au urcat într-un autoturism şi au plecat. În urma activităților întreprinse de polițiști, cei patru agresori au fost identificați pe raza municipiului Fălticeni. Agresorii sunt toţi din comuna Bogdănești şi au vârste între 19 și 20 de ani. Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit că unul dintre tineri, în vârstă de 20 de ani, a condus autoturismul pe bdul 2 Grăniceri din localitate fără a poseda permis de conducere şi, fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.„În cauză s-a întocmit dosar penal față de cei 4 agresori sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar faţă de tânărul de 20 de ani și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, ce va fi soluţionat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Vizualizări articol: 2115 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Administratorii unui bar din Fălticeni, bătuţi de patru scandalagii5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.