Numere de telefon la care puteţi suna dacă simţiţi miros de gaz
Marţi, 24 Noiembrie 2015 (14:44:23)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)E.ON Distribuţie România recomandă tuturor sucevenilor să păstreze la îndemână numerele de urgenţă 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului pentru toate celelalte reţele de telefonie) sau 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă), iar dacă simt miros de gaz sau constată declanşarea alarmei la detectorul de gaz să anunţe imediat dispeceratul companiei, astfel încât echipele specializate să intervină la timp pentru ca apariţia unor evenimente grave să poată fi evitată. „Un simplu apel telefonic îţi poate salva viaţa şi bunurile”, spun reprezentanţii E.ON. Utilizarea gazelor naturale în condiţii de siguranţă presupune, fără echivoc, o atitudine responsabilă şi un nivel de conştientizare şi implicare ridicat din partea consumatorilor, care trebuie să aibă în vedere faptul că ei sunt cei care pot preveni producerea unui eveniment grav, prin intermediul unui simplu apel telefonic către distribuitorul de gaze naturale. În cazul în care simt miros de gaz în interiorul imobilelor, sucevenii sunt rugaţi să aplice următoarele măsuri de siguranţă: să stingă toate focurile; să deschidă imediat toate uşile şi ferestrele; să nu manevreze aparate electronice; să nu aprindă lumina; să nu verifice cu flacără instalaţiile de gaze naturale; să sune imediat la dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie România la unul dintre numerele de telefon 0265.200.928 sau 0800.800.928.
Vizualizări articol: 2366 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Numere de telefon la care puteţi suna dacă simţiţi miros de gaz5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.