Procurorii şi poliţiştii s-au autosesizat în cazul tinerei care a decedat după ce părinţii ei au refuzat să i se facă transfuzii
Vineri, 13 Noiembrie 2015 (16:50:46)Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava s-au autosesizat în urma apariţiei în presa locală, în cotidianul „Monitorul de Suceava”, a cazului tinerei care a decedat la Spitalul Judeţean după ce, rănită într-un accident rutier, familia ei nu a dat cadrelor medicale acordul ca fiicei lor să i se facă transfuziile de sânge de care avea nevoie. În acest caz se efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de omor, existând suspiciuni cu privire la împrejurările în care tânăra a încetat din viaţă la data de 12 noiembrie 2015.Pe5 noiembrie 2015, pe raza comunei Ciprian Porumbescu din judeţul Suceava, a avut loc un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat vătămarea corporală gravă a tinerei. Aceasta a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral cu edem, fracturi costale care i-au afectat plămânul stâng, fracturi membre inferioare. Din motive religioase, părinţii pacientei au semnat că nu sunt de acord şi refuză transfuzia de sânge necesară, astfel că datorită complicaţiilor medicale şi a stării critice, pacienta a încetat din viaţă în seara zilei de 12 noiembrie 2015.
Vizualizări articol: 2374 | | Notează articolul: | Nota curentă: 1.0 din 3 voturi Procurorii şi poliţiştii s-au autosesizat în cazul tinerei care a decedat după ce părinţii ei au refuzat să i se facă transfuzii1.053
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(13 nov 2015, 18:01:37