„Dracul şi mumia”, un roman oniric de Stelian Tănase
Duminică, 1 Noiembrie 2015 (13:07:12)de Tiberiu COSOVAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)La Librăria Cărtureşti, din incinta Iulius Mall Suceava, a avut loc sâmbătă evenimentul lansării cărţii „Dracul şi mumia”, de Stelian Tănase.Avându-l ca moderator pe jurnalistul Sorin Avram, redactorul-şef al săptămânalului „Jupânu'” şi realizatorul emisiunii „Vorbeşte liber” de la TVR1, evenimentul a reunit în perimetrul Librăriei Cărtureşti (care îmbie publicul cu „carte, ceai, muzică şi dichis”) un număr însemnat de participanţi. Vorbind despre scriitorul Adrian Tănase şi în special despre autorul romanului în cauză, conf. univ. dr. Aurel Buzincu a spus că se simte onorat de această misiune, de prezentarea unui „roman absolut fabulos, care are un succes garantat”.„Este o fabulaţie cu personaje reale - a spus Stelian Tănase - un roman oniric, o pastişă, un fel de paraistorie”. Autorul, care a mărturisit că a imaginat şi a inventat multe episoade în care sunt antrenate personaje reale (unele episoade de-a dreptul halucinante) şi-a exprimat speranţa că această carte, „acest exemplu de paraliteratură, de joacă impertinentă cu istoria, să prindă”.„Şi mai sper - a spus el la final - ca fiecare pagină să fie un motiv pentru cititor de a izbucni în râs. Râsul însă e diavolesc. Atenţie!”.
Vizualizări articol: 1624 | | Notează articolul: „Dracul şi mumia”, un roman oniric de Stelian Tănase0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.