Nechifor i-a cerut lui Vasile Ilie demisia din CJ pentru „minciună prin omisiune” în privinţa situaţiei aeroportului
Vineri, 30 Octombrie 2015 (15:57:38)de Dan COMAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, i-a cerut public demisia liderului consilierilor judeţeni ai PNL, Vasile Ilie, pentru „minciună prin omisiune” cu privire la situaţia în care se află Aeroportul „Ştefan cel Mare”. Înainte de a-i cere demisia din funcţia de consilier, Cătălin Nechifor a difuzat în plenul Consiliului Judeţean două înregistrări, una în care Vasile Ilie a depus jurământul în această funcţie şi una în care critica, în data de 22 octombrie a.c., faptul că aeroportul nu are autorizaţiile necesare pentru a funcţiona, în special certificatul de la Autoritatea Aeronautică Civilă, dar şi faptul că sistemul ILS de aducere automată la sol a aeronavelor nu a fost încă montat. După acest moment, Cătălin Nechifor i-a spus lui Ilie că aceste declaraţii reprezintă „minciună prin omisiune”. Nechifor i-a mai transmis acestuia că a făcut aceste declaraţii deşi ar fi ştiut că autorizaţia de la Autoritatea Civilă Aeronautică se eliberează în momentul în care aeroportul începe oficial să funcţioneze, ceea ce s-a şi întâmplat pe 25 octombrie a.c., la ora 00:00. În replică, liderul consilierilor judeţeni PNL, Vasile Ilie, a declarat că tot ceea ce Nechifor a făcut în şedinţa de vineri reprezintă „o încercare de a vă disculpa de nişte grave neglijenţe pe care dumneavoastră le aveţi în exercitarea funcţiei de preşedinte al Consiliului. Iar neglijenţele pe care dumneavoastră le aveţi vizează mai multe tipuri de proiecte”. Vasile Ilie a precizat că toate declaraţiile făcute pe 22 octombrie cu privire la lipsa autorizaţiilor şi la neînceperea lucrărilor la sistemul de navigaţie ILS erau adevărate.
Vizualizări articol: 1898 | | Notează articolul: | Nota curentă: 3.0 din 3 voturi Nechifor i-a cerut lui Vasile Ilie demisia din CJ pentru „minciună prin omisiune” în privinţa situaţiei aeroportului3.053
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.