Balan, indignat de propunerea din PUG-ul Sucevei privind construirea unui drum auto prin Parcul Şipote
Vineri, 30 Octombrie 2015 (15:55:10)de Tudor IONESCU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, deputatul Ioan Balan, s-a arătat indignat de propunerea făcută de cei care au realizat proiectul Planului Urbanistic General al Sucevei privind construirea unui drum auto în Parcul Şipote pe lungimea pârâului Cacaina. Este vorba de un drum cu restricţii care să poată fi utilizat în anumite zile ale săptămânii şi care să mai descongestioneze traficul din municipiul reşedinţă de judeţ. Această propunere a fost făcută publică la dezbaterile care au avut loc vineri la sediul primăriei pe marginea reactualizării Planului Urbanistic General, dezbateri la care a fost prezent şi deputatul liberal Ioan Balan. Balan a declarat că zona parcului Şipote ar trebui să rămână o zonă verde de promenadă pentru locuitorii municipiului Suceava, dar şi pentru turişti. „Este o presiune extraordinar de mare pe zona aceasta de dezvoltare imobiliară. Or tocmai asta nu vrem să se întâmple acolo. Dacă noi deschidem acolo o cale de acces distrugem tot ce înseamnă zona verde, singura din Suceava. Dacă vrem beton avem în faţa Casei de Cultură. Cine vrea să se plimbe cu rolele poate să o facă în Centru. În parcul Şipote vrem o zonă verde în care oamenii să iasă să se plimbe în siguranţă”, a declarat Balan. El a criticat şi modul în care reprezentanţii firmei care au realizat proiectul PUG-ului au prezentat propunerile privind fluidizarea traficului în municipiul Suceava, propunând o nouă rundă de discuţii în care aceştia să vină cu temele făcute.
Vizualizări articol: 1759 | | Notează articolul: | Nota curentă: 4.3 din 3 voturi Balan, indignat de propunerea din PUG-ul Sucevei privind construirea unui drum auto prin Parcul Şipote4.353
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(30 oct 2015, 17:15:02
INTRO SUCEAVA DISTRUSA DE m a r t i e n i i CARE AU LOCUIT IN EA (Suceava) NU SUNT POSIBILE PUNCTE DE REPER. CHIAR ARHITECTUL SEF DE LA A.G.D. A RECUNOSCUT ASTA. Cat despre restul cu Parcul Sipote (SUBCETATE) este o mare necunoscuta ??? Bai drum, bai nu-i drum, cine stie? Este clar o brensa pentru locuri de case in parc cu acel drum.