Un bărbat beat şi fără permis s-a izbit cu maşina într-un parapet
Duminică, 18 Octombrie 2015 (11:28:42)Postul de poliție Dumbrăveni a fost sesizat sâmbătă, la ora 22.00, despre faptul că un autoturism a acroşat parapetul de protecţie de pe marginea părţii carosabile a DN 29, pe raza comunei Dumbrăveni, după care, a fost proiectat în afara părții carosabile.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un bărbat de 52 de ani, din județul Botoşani, iar bărbatul se afla singur în autoturism.Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma interogării bazelor de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluționat procedural, se precizează în comunicatul poliţiei.
Vizualizări articol: 1512 | | Notează articolul: | Nota curentă: 1.0 din 1 vot Un bărbat beat şi fără permis s-a izbit cu maşina într-un parapet1.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.