Şapte localităţi sucevene nu aveau electricitate, total sau parţial, nici miercuri dimineaţă
Miercuri, 14 Octombrie 2015 (11:10:46)Conform unei informări din partea Prefecturii Suceava toate echipele E.ON Moldova - filiala Suceava erau în teren miercuri dimineaţă şi lucrau la remedierea disfuncţionalităţilor din toate cele 7 de localităţi în care se mai înregistrau probleme: satul Păiseni din comuna Cornu Luncii este total nealimentat cu energie electrică; iar 6 localităţi (Sasca Mare, Mălini, Văleni, Crucea, Straja şi Vatra Moldoviţei) sunt parţial nealimentate cu energie electrică.În localitatea Crucea, echipele operative E.ON erau ajutate de echipe ale Direcţiei Silvice Suceava, în vederea degajării arborilor căzuţi.Se lucra la remedierea a 5 linii electrice şi a 20 posturi de transformare.Cotele şi debitele principalelor râuri din judeţ au fost în creştere în ultimele zile. Pe drumurile naţionale din judeţ miercuri dimineaţa se circula corespunzător.Pe raza de activitatea a Secţiei de Drumuri Naţionale Suceava s-a acţionat cu 1 UNIMOG pe DN 17 (tronsonul Stroieşti-Ilişeşti) şi au fost răspândite 3 tone de material antiderapant. Pe raza de activitate a SDN Câmpulung Moldovenesc, pe DN 17 (zona Mestecăniş) s-a acţionat cu 1 UNIMOG şi au fost răspândite 3 de tone de material antiderapant.Pe 5 drumuri judeţene s-a acţionat preventiv cu 4 autoutilaje. Au fost împrăştiate 20 de tone de material antiderapant. Traficul feroviar se desfăşoară fără disfuncţionalităţi.
Vizualizări articol: 1853 | | Notează articolul: Şapte localităţi sucevene nu aveau electricitate, total sau parţial, nici miercuri dimineaţă0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.