„Laborator de siguranţă” pentru viitorii electricieni, la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava
Marţi, 13 Octombrie 2015 (12:01:07)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)La Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava funcţionează un „laborator de siguranţă” pentru instruirea viitorilor electricieni. Acesta a fost dotat de compania E.ON cu mobilier (mese, scaune), tehnică IT (laptopuri cu software-ul necesar), echipament individual de protecţie (căşti, mănuşi/cizme electroizolante, salopete, echipament de lucru la înălţime), material didactic (manechin, indicatoare de securitate, afişe) pentru a crea condiţii optime necesare dezvoltării unei culturi a securităţii muncii încă de pe băncile şcolii, având conturate premisele unui comportament responsabil, cu “toleranţă 0“ faţă de abaterile de la normele de siguranţă. Specialiştii E.ON, împreună cu cadrele didactice, îi vor instrui pe elevi despre utilizarea corectă a echipamentelor de protecţie a muncii, despre instrumentele şi echipamentele specifice domeniului energetic, precum şi despre instalaţiile electrice şi pericolele care pot apărea dacă nu sunt respectate regulile de protecţie a muncii. Profesoara Cristina Hapenciuc, director adjunct la Colegiul Tehnic “Samuil Isopescu” Suceava, a declarat că a răspuns cu bucurie la invitația companiei E.ON de a colabora în cadrul acestui proiect îndrăzneț, „în care se dorește împletirea cunoștințelor de specialitate ale elevilor de la domeniul electric cu pregătirea practică și teoretică oferită acestora de electricienii E.ON, prin demonstrații practice și participarea la activitățile specifice pe perioada stagiilor de pregătire practică”.
Vizualizări articol: 1504 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi „Laborator de siguranţă” pentru viitorii electricieni, la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava5.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.