Prefectul de Suceava, Constantin Harasim, a declarat luni dimineaţă că toate drumurile din judeţ sunt deschise circulaţiei rutiere. Constantin Harasim a precizat că în momentul de faţă au fost ridicate şi restricţiile de circulaţie pe DN 17 A, între Câmpulung Moldovenesc şi Marginea, pentru maşinile cu o masă mai mare de 7,5 tone. Pe DN 17 B, între Zugreni şi Holda, se circulă pe ambele sensuri, dar cu dificultate, din cauza copacilor căzuţi.
„Ne bucură faptul că toate drumurile din judeţ sunt deschise circulaţiei rutiere. Cu toate acestea ne mai aşteptăm ca în perioada următoare să mai fie semnalate cazuri de copaci căzuţi, şi suntem pregătiţi să intervenim", a spus Harasim.Circulaţia rutieră pe DN 17 A a fost blocată pentru traficul greu începând din după-amiaza zilei de duminică, având în vedere condiţiile meteorologie nefavorabile.Pe de altă parte trebuie spus că în continuare 32 de localităţi din judeţul Suceava nu sunt alimentate nici în momentul de faţă cu energie electrică.