Aproape 80 de poliţişti au patrulat în permanenţă pe drumurile din judeţ, duminică şi luni
Luni, 12 Octombrie 2015 (14:43:34)Peste 30 de echipaje de poliţie rutieră au acţionat în permanenţă, duminică şi luni, pe drumurile europene, naţionale şi judeţene de pe raza judeţului Suceava, pentru fluidizarea şi monitorizarea traficului rutier, având în vedere avertizarea cod portocaliu de zăpadă şi vânt. Aproape 80 de poliţişti rutieri şi din structurile de ordine publică au patrulat în permanenţă pe drumurile din judeţul Suceava. Circulaţia rutieră, în special în zonele de munte, a fost monitorizată permanent echipajele de poliţie fluidizând traficul şi dirijând vehiculele pentru a nu se crea ambuteiaje. De asemenea, poliţiştii au urmărit identificarea din timp a problemelor cauzate de vânt şi căderile de zăpadă (arbori sau crengi căzute pe carosabil, fire electrice dislocate etc.) pentru a informa în permanenţă participanţii la trafic şi a dirija vehiculele, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.Au fost instituite puncte fixe în care poliţiştii au informat şoferii cu privire la necesitatea echipării corespunzătoare a vehiculelor din punct de vedere tehnic. De asemenea, poliţiştii au acţionat în momentul identificării unor riscuri şi vulnerabilităţi, propunând restricţionarea temporară a circulaţiei vehiculelor de mare tonaj (peste 7,5 tone) pe un segment al DN17 A. Luni după-amiază, pe toate drumurile naţionale şi europene din judeţ se circulă în condiţii de normalitate, poliţiştii fiind în continuare în teren. POLIŢIA VĂ RECOMANDĂ:Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!Le recomandăm celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă. Informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată. Daţi dovadă de mult discernământ referitor la oportunitatea plecării dumneavoastră.Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilul, antigelul, lichidul de parbriz şi instalaţia de încălzire. Verificaţi dacă dispozitivele de iluminare şi semnalizare, ştergătoarele de parbriz şi instalaţiile de climatizare funcţionează corespunzător. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare.Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă.Evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului.De asemenea, este bine vă aveţi la dumneavoastră o lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi lanţuri. Asiguraţi-vă rezerve de combustibil, apă, hrană, haine groase, pături, medicamente, un telefon mobil pe care să-l folosiţi în caz de urgenţă sau de deszăpezirii, apelând cu mult calm numărul de urgenţă 112, precum şi un încărcător/baterie de rezervă.Poliţiştii suceveni atrag atenţia participanţilor la trafic şi cu privire la posibilitatea apariţiei poleiului, fenomen asociat cu umiditatea şi temperaturile reduse. În acest sens poliţiştii recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu şi-au echipat corespunzător autovehiculele cu anvelope specifice sezonului rece.-Atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!-Circulaţi cu viteză moderată! Viteza excesivă sau neadaptată la particularităţile de drum şi de trafic generează accidente grave de circulaţie; -Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Alcoolul diminuează considerabil reflexele;-Folosiţi centura de siguranţă! Acest accesoriu vă poate salva viaţa;-Folosiţi corect luminile pentru a vă face vizibili în trafic;-Nu conduceţi maşina când sunteţi obosiţi! Oboseala la volan vă poate fi fatală. Evitaţi pe cât posibil să circulaţi, pe distanţe lungi, noaptea; De asemenea, dimineaţa şi seara, ceaţa impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice. Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător. Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă şi polei sunt mai greu vizibili în trafic şi se expun riscului de accident rutier.
Vizualizări articol: 1895 | | Notează articolul: Aproape 80 de poliţişti au patrulat în permanenţă pe drumurile din judeţ, duminică şi luni0.05
|
|