„Ferestre spre educaţie”, la Palatul Copiilor
Luni, 5 Octombrie 2015 (16:27:11)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Ziua Mondială a Educaţiei a fost marcată luni, 5 octombrie, la Palatul Copiilor Suceava, printr-o serie de activităţi în cadrul proiectului „Ferestre spre educaţie”. Peste 80 de elevi şi cadre didactice de la Palatul Copiilor şi de la Şcoala Gimnazială Nr. 8 Suceava, elevi din clasele a V-a şi a VI-a, au participat la ateliere de creaţie şi origami, la discuţii pe tema „Pro Educaţie”, au realizat pliante şi mesaje cu aceeaşi temă. Totodată, a fost organizat un concurs de avioane de hârtie. Copiii au fost coordonaţi de profesori din ambele unităţi, prof. Biatrice Choleva, directoarea Palatului Copiilor, prof. Carmen Sima, directoarea Şcolii Gimnaziale Nr. 8 Suceava, prof. consilier psiholog Camelia Solovăstru, prof. Larisa Leşan, prof. Oana Strejac, prof. Cristina Maxim, prof. Mihaela Buculei şi prof. Petronela Rusu. Activităţile s-au încheiat cu o vizită în cercurile care funcţionează, în acest an şcolar, la Palatul Copiilor. Premergător Zilei Educaţiei, sâmbătă, 3 octombrie, în curtea interioară a Palatului a avut loc festivitatea de premiere a copiilor şi a profesorilor care au desfăşurat şi au participat la activităţile organizate în anul şcolar 2014-2015. La această manifestare au participat prof. Tatiana Vîntur, inspector şcolar educaţie nonformală, părinţi, copii şi coordonatorii cercurilor.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
„Ferestre spre educaţie”, la Palatul Copiilor.
Vizualizări articol: 1300 | | Notează articolul: „Ferestre spre educaţie”, la Palatul Copiilor0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.