UPDATE: Cele cinci percheziţii s-au efectuat în vederea identificării şi aducerii la audieri a cinci suspecţi într-un caz grav de agresiune şi pentru asigurarea materialului probator în vederea soluţionării cauzei.
Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată pe 25 iulie, în jurul orei 04.30, de personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean Suceava – UPU, despre faptul că la această unitate medicală a fost adus un bărbat de 33 ani, din localitate, în stare inconştienţă, posibil victima unei agresiuni.
Din primele verificări efectuate a rezultat că cel în cauză a fost găsit de doi prieteni, căzut în stare de inconştienţă pe o alee pietonală din parcul central al municipiului Suceava, posibil victima unei agresiuni.
Victima a fost examinată medico legal, prezentând contuzii cu echimoze, hematoame, plăgi contuze, fractură piramidă nazală şi masiv facial, leziuni ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente. Leziunile au necesitat pentru vindecare 30 zile îngrijiri medicale.
Din verificările efectuate a rezultat că, în jurul orei 04.00, victima a avut un conflict cu un grup de tineri, care l-au agresat, în zona parcului central.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale - IPJ Suceava au preluat cauza şi au desfăşurat activităţi investigative complexe în vederea identificării autorilor şi asigurării materialului probator.
Din investigaţiile efectuate, a rezultat faptul că 5 tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 36 de ani din municipiul Suceava şi comuna Şcheia, bănuiţi şi de săvârşirea unor alte fapte penale au încercat prin afişarea unui comportament violent să inducă în cercurile frecventate ideea unui grup dominant. În acest sens, inclusiv în seara de 24/25.07.2015, unii din membrii grupului au mers într-un club din municipiul Suceava, intrând în conflict cu un alt tânăr de 33 de ani.
Ulterior, cei cinci s-au organizat în vederea aplicării unei corecţii tânărului de 33 de ani, blocându-l cu două autoturisme la ieşirea din clubul respectiv. Victima a încercat să fugă, însă a fost ajunsă de cei cinci în parc, fiind lovită în mod repetat cu pumnii, picioarele şi obiecte contondente.
Cercetările au fost continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,loviri sau alte violenţe”, însă, având în vedere indignarea publică provocată de comportamentul violent al celor cinci, urmărirea penală a fost extinsă şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,tulburarea ordinii şi liniştii publice”
Poliţiştii din Suceava efectuează vineri dimineaţă cinci percheziţii la membrii unui grup infracţional specializat în infracţiuni cu violenţă. Vor fi puse în executare cinci mandate de aducere.„La această oră (08.00 – n.r.), 20 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava şi din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava efectuează cinci percheziţii domiciliare, pe raza localităţilor Suceava şi Şcheia”, se precizează în comunicatul poliţiei. La acţiune participă şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.Percheziţiile vizează destructurarea unui grup infracţional cu preocupări în sfera faptelor cu violenţă.În cursul zilei de vineri vor fi puse în executare cinci mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri şi dispunerea măsurilor legale.