Două desene 3D impresionante vor putea fi admirate, săptămâna viitoare, la Iulius Mall
Vineri, 18 Septembrie 2015 (16:09:13)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)De săptămâna viitoare, cei care merg la Iulius Mall Suceava vor fi surprinşi plăcut de două desene 3D impresionante, care îmbină realitatea cu imaginarul, într-o manieră modernă şi surprinzătoare. Lucrările vor putea fi admirate pe pavajul de la baza scărilor rulante care asigură accesul spre etajul Iulius Mall Suceava, stârnind deja interesul celor care tranzitează zona. Reprezentările grafice sunt semnate de Dan Ursu, fiind primele peisaje 3D realizate de acesta în portofoliul său de peste 1.000 de metri pătraţi de suprafeţe pictate. Artistul ieşean este recunoscut pentru desenele murale şi portretele care impresionează prin creativitate, modernism şi talent. În prezent, Dan Ursu realizează primul dintre cele două desene 3D, care surprinde o lume acvatică, un submarin, scafandri, peşti şi alte elemente tematice. Cea de-a doua pictură va fi inspirată dintr-o temă preistorică, peste care sucevenii vor putea trece folosindu-se de o potecă şi de mult curaj. Ambele vor avea o dimensiune de aproximativ 5 metri pătraţi, fiind realizate cu ajutorul unor vopsele speciale acrilice în nuanţe puternice şi prin tehnici care creează o iluzie optică. Clienţii Iulius Mall se vor putea fotografia cu peisajele spectaculoase şi vor surprinde ipostaze haioase. În acest fel, Iulius Mall Suceava continuă iniţiativele prin care susţine şi promovează arta sub toate formele sale şi le oferă clienţilor modalităţi inedite de a îmbogăţi experienţele de shopping.
Vizualizări articol: 2213 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi Două desene 3D impresionante vor putea fi admirate, săptămâna viitoare, la Iulius Mall5.053
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.