Cătălin Nechifor și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean
Joi, 10 Septembrie 2015 (19:50:40)de Tudor IONESCU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Președintele PSD al Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, mai vrea un mandat în fruntea administrației județene. El și-a exprimat intenția de a candida din nou la alegerile locale de anul viitor în cadrul ședinței Biroului Executiv al Organizației Județene a PSD care s-a desfășurat joi după-amiază. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ioana Irimia, prin intermediul unui comunicat de presă. Totodată, Cătălin Nechifor și-a anunțat candidatura și la președinția organizației județene a PSD la alegerile programate pentru data de 30 septembrie. În cadrul ședinței Biroului Executiv al Organizației Județene a PSD s-a mai hotărât ca primarii PSD să candideze pentru un nou mandat la alegerile locale de anul viitor. "Obiectivele prioritare pe termen scurt, la nivelul organizației județene, sunt câștigarea Consiliului Județean Suceava și a majorității localităților din județ. În acest sens, întrucât PSD are cel mai mare număr de aleși locali, primarii PSD în funcție vor candida pentru un nou mandat, iar în celelalte localități se vor efectua sondaje de opinie în vederea desemnării candidaților cu cele mai mari șanse de a fi aleși de către locuitorii municipiilor, orașelor și comunelor sucevene. În cazul municipiului Suceava, după 12 ani de guvernare locală de dreapta, vom intra în competiția pentru alegerea noului primar cu cea mai bună variantă capabilă să reprezinte interesele cetățenilor și să aducă municipiul Suceava la standardul european pe care îl merită. În cadrul ședinței, președintele Cătălin Ioan Nechifor și-a exprimat intenția de a candida pentru un nou mandat la conducerea organizației județene precum și la Consiliul Județean Suceava, așa încât buna guvernare locală și națională să poată fi continuată. Totodată, Biroul Executiv a votat în unanimitate propunerea către conducerea națională ca până la mijlocul lunii octombrie să aibă loc Congresul Național al PSD, așa încât data de 1 decembrie să poată fi începutul campaniei pentru alegerile locale din vara anului viitor", se menționează în comunicatul PSD Suceava.
Vizualizări articol: 1640 | | Notează articolul: | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi Cătălin Nechifor și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean3.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(10 sep 2015, 21:11:27