Accident cu trei răniţi provocat de o şoferiţă care a pătruns pe contrasens
Luni, 7 Septembrie 2015 (11:01:59)Duminică, în jurul orei 15.24, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, în localitatea Ilişeşti, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, o femeie de 25 de ani, din județul Iaşi, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare din cauza vitezei excesive și a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un localnic de 30 de ani.În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a ambilor conducători auto şi a unei femei de 27 de ani, localnică, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 30 de ani.Conducătorul auto de 30 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Din cauza leziunilor suferite, conducătoarea auto de 25 de ani nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Vizualizări articol: 2134 | | Notează articolul: Accident cu trei răniţi provocat de o şoferiţă care a pătruns pe contrasens0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.