Prins în timp ce căra un televizor furat din Iţcani
Miercuri, 2 Septembrie 2015 (14:36:30)Miercuri, în jurul orei 06.30, un echipaj de jandarmerie a observat, pe strada Traian Vuia din municipiul Suceava, un bărbat care se deplasa grăbit şi care avea asupra sa un televizor.Fiind întrebat cu privire la provenienţa televizorului, bărbatul a declarat că îi aparţine şi că îl duce la un atelier specializat pentru a-l repara. Comportamentul persoanei în cauză a părut suspect jandarmilor, drept pentru care aceasta a fost condusă la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, unde s-a constatat că dispozitivul este funcţional şi au fost demarate verificări în vederea stabilirii provenienţei bunului.În urma cercetărilor, a rezultat faptul că, în jurul orei 03.30, H. Romeo, în vârstă de 42 de ani, din comuna Mihăileni, judeţul Botoşani, a pătruns în curtea unei locuinţe din cartierul Iţcani al municipiului Suceava cu intenţia de a sustrage bunuri. După ce a căutat produse de valoare într-un garaj, a intrat în veranda imobilului, de unde a luat un televizor LCD care era montat pe perete. Ulterior, bărbatul a părăsit incinta, a ascuns televizorul într-o zonă cu vegetaţie bogată şi a petrecut câteva ore într-un local. În jurul orei 06.00, a luat televizorul şi s-a îndreptat spre zona centrală a municipiului Suceava, cu intenţia de a identifica un potenţial cumpărător.„Televizorul a fost restituit proprietarului, iar persoana în cauză a fost predată Poliţiei municipiului Suceava în vederea continuării cercetărilor”, se precizează în comunicatul jandarmilor.
Vizualizări articol: 2139 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Prins în timp ce căra un televizor furat din Iţcani5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.