Biciclete furate din municipiul Suceava
Marţi, 1 Septembrie 2015 (11:09:03)Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată luni, la ora 11.00, de un bărbat de 43 de ani, din localitate, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras sâmbătă două biciclete pentru copii, iar unui vecin de 33 de ani, două biciclete, care erau depozitate la parterul blocului unde domiciliază.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, sâmbătă, în intervalul orar 19.00-23.30, prin forţarea sistemelor antifurt, persoane necunoscute au sustras 4 biciclete de la parterul imobilului în care domiciliază cele două victime.În urma activităţilor efectuate de polițiști pe raza municipiului Suceava şi a comunei Şcheia, au fost identificate şi ridicate 3 dintre bicicletele sustrase, precum şi o altă bicicletă reclamată ca fiind sustrasă vineri de la o altă persoana vătămată, bunurile recuperate fiind predate proprietarilor.Suspect de comiterea faptelor este un minor de 17 ani, din comuna Şcheia, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea probării activităţii infracţionale a acestuia.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Biciclete furate din municipiul Suceava.
Vizualizări articol: 1384 | | Notează articolul: Biciclete furate din municipiul Suceava0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.